Ambasadorul Germaniei, Excelența Sa domnul Cord Meier-Klodt, în vizită oficială la Sebeș

Ambasadorul Germaniei, Excelența Sa domnul Cord Meier-Klodt, în vizită oficială la Sebeș

Ambasadorul Germaniei, Excelența Sa domnul Cord Meier-Klodt, în vizită oficială la Sebeș
aprilie 28
12:02 2018

În cursul dimineții de vineri, am primit vizita oficială a unei delegații conduse de Excelența Sa, domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Înaltul oaspete a fost întâmpinat la sediul din centru al Primăriei Municipiului Sebeș. În cadrul întâlnirii am prezentat cartea de vizită a orașului nostru, cu accent pe dezvoltarea economică prin care se remarcă la nivel național, am vorbit despre strategia de dezvoltare locală și posibilitățile de investiții în zonă, despre învățământul dual și tehnic, cu o componentă importantă de educație în limba germană. La întâlnire a fost prezentă și doamna Swantje Kortemeyer, șefa secției economice a Ambasadei Germaniei. Înalții noștri oaspeți au vizitat centrul istoric, biserica evanghelică și Muzeul Municipal “Ioan Raica”, fiind salutați și de Edi Schneider, care a surprins imagini speciale cu zona vizitată și pe care vom avea bucuria să vi le oferim, pentru a ne bucura împreuna de frumusețea Sebeșului.
Programul delegației a continuat la fabrica Star Assembly și la Liceul German Sebeș.

Share

About Author

Tudor Muresan

Tudor Muresan

Related Articles

0 Comentarii

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *